| Kapitain Pilotu | Capitán Piloto |
Por: Gabriel Aresti
| Ni bizi naizen exea hain da zaharra... Euskal mendietako lehendabiziko harriaz zen labratu: aurreneko nafar haricaz zicaizkion ebaki habeak: Kantabriako lurretik ateratako buztinaz egositako estrainiako teilez eta adrailuez zuten estaldu... Exe zaharra, ederra, finkoa... Eta orain lur-ikara ukaragarri batek ewxearen oinarriak eta gilzarriak dauden harroka astincen du ikaragarriki. Exeak lurrarekin berdindu nahi du. Nik, kapitain pilotu honek, ez nuen inoiz abandonatu hondacen zen onzia, eta orain exe zaharraren teilatuaren azpian iraunen dut... Latin ixasora atera gabe. Nire exea, mendi artean ainguratu zen onzi zaharra; nafar harica, kantabres teila, euskal harria... Zure surtan errerik hilcen banaiz ere. |
La casa en donde vivo es ya tan vieja... Fue labrada con la primera piedra de las montañas vascas; las vigas le fueron cortadas del primer roble navarro; la cubrieron con los primeros ladrillos y tejas cocidos con la primera arcilla sacada de la tierra cántabra... Casa vieja, hermosa, firme... Y ahora un terrible temblor de tierra sacude imponentemente la roca donde están los cimientos y piedras millares de la casa. La casa quiere derrumbarse a tierra. Yo, este capitán piloto, nunca abandoné el barco que se hundía, y ahora seguiré debajo del tejado de la vieja casa... Sin salir al mar latino. Mi casa, viejo barco anclado .entre montañas; roble navarro, teja cántabra, piedra vasca... Aunque me muera abrasado Entre tus llamas. |